Luna este neclară în seara aceasta,
se ascunde după norii gândurilor noastre,
mai jos de astre,
mai sus de împliniri,
de dăruiri.
Strălucește undeva,
pe orbita frântă a trecutului nostru,
ca o mărgea rostogolită,
poleită,
prăbușită din întregul elipsei,
necuprinsei iubiri colier.
Nu ne mai vorbește omul din Lună
sau dacă spune ceva,
cumva,
o face într-o limbă nebună,
exprimată-n grimasă,
neînțeleasă.
Suntem străini unul de altul,
Petcetluindu-ne adio-ul cu rază amară,
selenară.
Lumina ascunsă,
ne așează spate în spate,
ne împinge departe,
în lume,
unul către lună-apune,
altul în altă zare,
către lună-răsare.

Pan
18.07.2002