mă simt furnica traversând cărarea
torenți prefac drumeagul în nămolul
pe care-l trec cu spaimă dând ocolul
talazului ce-și zvârle-n beznă sarea
în fața mea se cască negru golul
iscat abrupt și dur de întrebarea
unde-a pierit nestrămutat vigoarea
fecioara zveltă ce mi-a dat obolul
un uruit de roți pe la ureche
destramă tihna-n leșios cuvânt
focoși trăpași gonesc mânați de streche
fugari prin timp își iau zălud avânt
să înconjoare Atica străveche
doar eu scobesc etern sub fad pământ


15 octombrie 2006