De gândul că nu-mi ești, înspăimântată,
Porțile lumii toate aș deschide
Mă vor arde-atunci neliniști acide
Să te aflu umblând fulgerată.

Asupra lumii-ntregi, înaripată,
Cu portretul tău schițat în cuvinte
Patru zări în privire-aș cuprinde,
Strigându-te întruna disperată.

Nebun îmi va fierbe sânge femeiesc
Umblând să te găsesc zănatică…
Să nu-ndrăznească nimeni să prezică
Cu câtă dorință pot să te iubesc!

Tu ești al meu dinainte de lume
Menit a mă transpune în femeie –
Numai coasta ta în formă de cheie
Să mă descuie poate, dându-mi nume.