Nevăzutul apare cu distincția premeditatelor candori
Printre respirările sacadate ale trenurilor din gările mici,
Ridică gulerul cerului peste
Gâtul de sinucigaș al anotimpului,
Apoi decupează aerul cu pasăre cu tot ca pe o fereastră.

Cu smerenia anilor plânși ai fiului rătăcitor
Îngenunchează în pragul din oase de înger al copilăriei-
Înmuiat în sângele curcubeului,
Alături de clipa năucitoare în care vârsta își înalță
Stăvilarele și elitrele cenușii ale ochilor
Peste râul învolburat al realității.

Hărtănită de pliscul tăcerii,
Cu plasturi de abanos pe meninge,
Clepsidră cu iluzii anestezice
Se surpă în podul palmei, tâmpla.
Aerul împietrit, arhivar al sentimentelor
Transparente, fără greutate,
Eliberează canarii secundelor din colivia orei.

Cenușă spulberată, cum să-l îmbrățișez?