ultima zăpadă moare-ncet sub sănii
larmă veche-nalță noile tramvaie
fierul din tălpice drepte paralele
în necunoscute colțuri se îndoaie
poate merg nuntașii să vâneze ursul
ce-a mâncat mireasa de la polul nord
poate că pământul s-a-nclinat prea tare
și s-au strâns copiii sub geam să nu-i văd

ehe! pe vremea lor când începea dezghețul
era un semn c-am să-mă-ndrăgostesc
și îi scriam cu muguri gângurind sub gheață
fetiței din vecini că o iubesc
azi ea-i aici în sanie cu mine
citindu-mi versuri dintr-un nordic scald
vii lumânări ard oameni de zăpadă
ca să ne țină sufletul de cald

și-am zis că-mi ești pe viață alb și iată
că vânătorii-au rupt tramvaiului o roată