„Oameni de geniu”

Douăzeci de ani trăiatam
Douăzeci și doi voi împlini
Am suscit și învîrtitam
Gînduri, minți și nebunii.

Dar spuneți-mi voi pe cine
Astă lume se va ține?
Dăruirea lor de sine
Va lucra doar pentru bine.

Cînd Pasteur cu fermitate
Vorbea de microorganisme
Cei din jurul său mai frate
Îl numeau om fără minte.

Dar cînd aduse microscopul
Și-a picurat o picătură
Cei ce nu-l credeau pe dînsul
Au luat apă în gură.

Căci prin microscop privind
Au văzut în picătură
Organisme mici fugind
Cum fug caii la trăsură.

Și mirați, mișcați, uimiți
L-au numit nebun ei oare?
Ci din contra ca să știți
Om cu minte sclipitoare.

Sau Einstein cînd ferm a spus
Nu-i atomul cel mai mic
Bor pe loc s-a indispus
La numit pe el țicnit.

Dar cînd Einstein îi adusese
O piltură mică de fier
Microscopu în față îi puse
Ce majora de mii de ori.

Și Bor plin de necrezare
Prin microscop atunci privi
Și fu iumit plin de mirare
De ce văzu-se în acea zi.

Văzu-se o particulă micuță tare
Și altele mai mici ce se învîrteau
Ca și planetele în jurul sorelui
Ce cercuri în jurul ei făceau.

Pe cea din centru Albert a numit-o
Ca pe cea din pămînt nucleu
Pe restul neutroni, protoni
Nefiind mai mari sau grei.

Astfel i-a reușit experimentul
Și astfel a demonstrat
Atomul nu e elementul
Cel mai mic ce-a existat.

Și merită acești oameni
Slavă, și celebritate
Sănătate, premii, bani
Viață lungă cu de toate.

A lor minte a lor forță
Nu va crea un lucru rău
Mintea lor ca și o torță
Le-o luminează dumnezeu.