Castel pe drum ocru mă îndrept spre mâine,
drum singur drum de pelerinaj drum de praf, printre scame, pe covor;
ridicat sub tavan, sub treceri de aripi
mă îndrept spre dimineață, o deschid, balamalele scârțâie versuri.

Afară încă se întinde o noapte obosită, de jur împrejur
zorile mereu sunt prea scurte, stelele își șterg lumina pe cer;
nu ne asemănăm, iată, nici măcar dimineața: eu niciodată nu las
praful pantofilor
pe prag, la intrarea în casă.