mi-am amintit de ziua fără chip.
inerția timpului încă nu se inventase.
mi-ai pus piedică
cu aerul tău prietenesc.
explorarea din toată inima a durerii
ce-mi invadase trupul printr-o vânătaie,
mă vindecase de orice repulsie sonoră a suferinței.
Un copac larg cu umbra zbârcită
mă strâmtora împrejurul trunchiului său
Așteptam în orice moment să-mi fie aruncată o povară pe piept,
un țap ispășitor să-mi behăie de pe umeri.