În dimineața asta cu zîmbet de cocleală,
Cocoși de tablă cîntă urcați tocmai în cer.
Prin sîngele meu urcă Arca lui Noe- tatăl
Ca un microb al vieții, înăbușit în ser.

În dimineața asta ne-nșfacă trepădușii
Din buzunarul spaimei, ca mărunțiș jegos,
Ne scot la o plimbare pe căile lactee
Ca să uităm accesul pe ușile din dos!

Se scurge printre dește eternitatea clipei!
Boemi ai risipirii, o scoatem la mezat
Abia cînd ea devine o dulce amintire,
Fructul oprit pe care , cu surle, l-am ratat.


În malaxorul clipei se prăbușesc celule,
Se descojesc icoane, cad spinii din cunună.
Răpus, crainicul doarme. Cine s-anunțe, Doamne,
Că-n porțile cetății bate Vestea cea Bună?