Pe unde se subțiază luna respiră cerul.
pe unde se subțiază lumea respir eu.

și m-aș plimba prin dimineața asta cu tălpi de gheață și cu ochi închiși.
aș face piruete în dimineața asta știind că
frigul picioarelor ei m-ar arde până la dezgheț și aș răsuci până la abis firele lumii
dacă m-aș învârti.
De învârtit m-aș învârti răsucit în zig-zag,
m-aș roti ca-n căderea somnului din vânt când pământul nu e jos.
aș adormi atunci doar învârtindu-mă
iar vântul, atingând picioarele dimineții, s-ar preface în lapte.
Și atunci aș bea un pahar cu lapte!

Ce rost au picioarele dimineții decât frigul?

Aș mai hoinări prin dimineți
ți-aș bate la geam cu o milă de întrebări într-o iarnă de argint cu artere răsucite
tu mi-ai încălzi tălpile de la 1 km depărtare de tot ce se întâmplă să fie ca pe un pahar cu lapte, răsucindu-mă într-un răspuns aiurea plămădit ca să întindă constelații in aer

mi-aș bea laptele de la ora 5 în fiecare dimineață la ora 5.
vreau să-mi beau laptele la ora 5 în toate amiezile de la ora 5.
îmi beau laptele de la ora 5 doar în unele amiezi la ora 5.
nu beau nicicând lapte la ora 5 când nu plouă la ora 5
beau laptele la toate orele 5 în toate iernile de argint cu artere răsucite.


Pe unde se subțiază luna respiră cerul.
pe unde se subțiază lumea respirăm noi.