retras între scoicile tale desprinse
tac cu două viori ce le ții mai aproape
de ultimul nostru sărut
acolo mă uit dezvelit de iubire și torn
din ciubărul torentului vis ce ne ține
miracole-n calea deschisă spre sine
eteric cuvânt înnodat în taine nebune

prima binecuvântare e limpede
cristal din ochiul întors înainte
cerc cu promisele flori dezvelite
în timp ce iubirea ne ține
de priveghi peste nopți înghețate
tăcuți, una cu ruga ce vine
curgem în drame senine

ascult cum plânge privirea ta
pe-o silabă desculță și dor
cuminte dar repede mă farmecă-n loc
tăișul din vis e securea
ce taie ocheadele lumilor albe
întoarse spre mine
cu zâmbetul tău ferecat
în fulgul torent ce se naște
pe marginea vie