tragedia e o frumusețe neîmpărtășită
ți se întîmplă mai ales
cînd ai muri de rîs dar te echilibrează
cu succesul devastator al dezastrelor
cu munca fără pic de relaș în tandrețe

oricît ai rătăci vei ajunge la timp
există har domnului ceva
dincolo
de aspectul sau gestul de sperietoare
care te-așteaptă ca o Penelopă care Va Urma
te și mîngîie cu anticipație

a naibii cică e neobosită
cică te odihnește

cînd vezi sumedenia de scîrbe ticăloase
toată mizeria care Se Există
nu te poți opri să-ți scuipi
propria singurătate orgoliul beteag
de bleg reticient

e neputința aia de a fi altceva decît oameni
sau fericite corcituri animalo-divine

în singurătate sunt lei e de preferat
să înnebunim împreună
sau dacă nu ne urîm și creierii din cap
lăsăm să ne cadă însăși lumina ochilor
drept lacrimi
în cea mai neagră mai oarbă
și mai bestială umilință

da-da
mai bine o iei din loc
cît mai repede oriunde
să te trezești alergînd
undeva pe un cîmp
plin pînă la refuz
de nimeni
și de nicăieri

ști
dacă ai avea măcar un cîine
și ăla ar fugi
în lume
chiar de a doua zi