m-am săturat să scriu despre ploaie
și dimineți care ascultă jazz
să întâmpin moartea cu zâmbet
viața nu se mai ceartă cu mine
cui să mai cer socoteală?
florile sunt banale, lacrimile, suferința
suprasentimentalismele ieftine pe care le dezbrac în rime
toate astea pentru mine
și poate
pentru fiecare
valorează nopți în care insist să dorm

e atât de simplu să mânjești colile wordului
cu aberații eminescente despre tramvaie și cămine
despre blow joburi
și shaorme căpătate pe bonuri de la spring time
pentru care aștepți un sfert de oră

poeții și criticii mă acuză că știu doar moarte
eu tac
oglinzile mele au ramuri de cânepă
jumătate înmuiate în mir

mă întreb:
ăla care aleargă în oglindă
și câteodată poartă ochelarii mei
nu obosește