Ploaia ma stinge
ca pe un rug in flacari...
clipocind in surdina
ma adoarme,
minunata claviatura celesta,
Canta-mi!
Strop,
Strop,
Umple-ma pana la margine,
sa ma revars
eu insumi in ciucuri
ori frunze,
peste inimi moarte
uitate in iarba
proaspat cosita...
canta-mi!
despre un senin infinit,
despre cai
si iubire,
de roade mustind
a miez de suflet copt,
de liniste,mai ales,
canta-mi,
sa rasune in mine
ca o alama
in mana razbunatorului!
Zi-mi despre apus si pasari,
despre deznadejde si lume,
depre vantul-prizonier ,
de razele rasfrante
in oglinda perfida,
mai ales,canta-mi ,
de singuratate,ca sa plang
ca niciodata ,
in buchete de note,si
sa rasar apoi,crizantema,
pe propriu-mi mormant jilav.
Adoarme-ma ,tu,ploaie,
in asternutul unduitor
imbalsamat
cu sangele unui Christ
jertfit la margine de mare.