Am facut o prostie,doamne am facut eu prostia,sau ...nuuuuu ,as plange,dar nu pot,as tipa,oricum nimeni nu ma aude,eu sunt omul pe care nimeni nu-l aude...nu conteaza cine sunt eu,am facut o prostie,probabil,eu nici nu stiu cum,dar am facut-o,El a plecat...Ana Ahmatova imi trece prin gand..."Valul crud mi-ascundea disperarea/fata palida,ochii fierbinti/cu tristetea-mi imensa ca marea/am sfarsit prin a-l scoate din minti./Si s-a dus pe o noapte cu luna/fata stransa-n-tr-un strambet amar,/am fugit dupa el ca nebuna/sa-l ajung langa poarta macar./I-am strigat,numai eu sunt de vina,/am glumit,daca pleci voi muri/mi-a raspuns cu o voce straina/vezi ca-i vant,vei raci."si eu o rog sa ma ucida ca nu am respectat regulile gramaticale,doar asa voi uita de el,as vrea eu sa cred ca murind l-as uita,n-ar fi prima data cand mor....Am spus porumbelului meu care niciodata nu voia sa plece,i-am spus ...nu stiu ce i-am spus,ce importanta are....a plecat,iar eu nici sa mor nu pot....
Fetita a adormit la radacina unui copac.Lacrimile i s-au uscat pe fata,cartile din sacosica s-au imprastiat care mai de care...Un porumbel alb,cu o cordeluta rosie legata de picior,s-a asezat pe umarul adormit al copilei.De pe o coperta Ana Ahmatova priveste cerul printre lacrimile care ii curg siroaie,indoind coperta cartilor.Cui ii pasa,s-a intors...s-a intors!