au trecut peste capul meu insorit zilele
cand imi coceam gandurile sub lungi fuste negre siciliene, innourandu-l
cu rachita patimas impletita a principiilor de dimineata si a celor de seara,
cu noaptea stearpa dulce,
cu copiii de hartie plasmuiti dintr-un Borges,
cu calareti de piatra gonind pe parchet,
cu stele incolore agatate de tavanul pictat de acasa,
cand visez si cand ma doare capul.

dormitezi vinetiu si scufundat
intr-un abur de teracota fierbinte,
pe care cineva usuca batiste fine de amante discrete,
mai multe mirosuri de femei cu dragoste si cu spasme,
femei cu frica de intamplare si de Dumnezeu
femei ascunse in sentimente.

si fumezi facandu-te tot mai transparent,
si tot mai vinetiu,
iar eu iti descalcesc venele de artere,
am si ecuson de la administratia orasului.
este luna miere a confuziei clare,
bine conturate si de ce nu ?
luna fiintarii cu demoni ce vor sa hiberneze.

nu-i asa ? noi suntem o agora de demoni inspre iarna
si cineva a maturat larma uitata prin colturi.
cineva a umblat la dinamica,
cineva ne-a dat drumul cu incetinitorul
sa vietuim gales si invaluitor
printre frunze si sticle de vin rosu cu totii,
mai putin accidental decat s-ar putea crede,
(totusi nici o coincidenta cu sangele pe care l-am varsat ca sa ajungem aici)
sa ne iubim pe toate vocile si-n toate dimensiunile
fiintelor noastre interioare si exterioare,
intrebandu-ne uneori “de ce?” dar niciodata “pana cand?”
si umpland lumea cu semintele colorate ale intalnirii noastre.