Colega mea de bicicleta
intampina iarna rozandu-si unghiile sugestiv,
cu ochelarii pe nas,
focalizand dispretuitoare inimioarele de ciocolata,
ravasite pe partea necuvantatoare a biroului,
chibzuind unde ar mai fi loc sa le inghesuie
langa particica ei de sentimentalism,
sau langa glezna,
incizia n-ar trebui sa deranjeze ca doar vin sarbatorile,
sigur, colegei mele de bicicleta
ii plac cu preponderenta computerele,
cele mari si vechi,
care nu scot fum si nu baraie,
pentru ca seamana cu indivizii scufundati in acvarii,
adica tac si zambesc formal cand iti lipesti nasul de geam,
cand le scoti limba si oftezi presand mouse-ul
pana la epuizare,
si pentru ca unele culori raman la fel de vii ca la tropice.
colegei mele de bicicleta
i se potriveste de minune locul de langa ghidon,
serbeaza fiecare inaintare cu multa bere
si taceri autocritice,
duce mainile la spate si ingheata in pozitii care inspira poetii,
ganditoare, fara sa clipeasca,
mandra pentru ochelarii ei care nu se aburesc,
sobra, reamintindu-mi ce folositoare sunt
hainele inchise la culoare
cand esti in preajma semafoarelor,
da, colega mea de bicicleta
intampina iarna pedaland in sens invers acelor de ceasornic
pentru a-mi da si mie posibilitatea sa ma afirm.