Ratacitor printre cuvinte
merg mereu inspre nord,
urmez valea raului secat, unde,
din obisnuinta,
mai vin din cand in cand umbre
sa se adape.

Aici, din cauza secetei,
au inceput sa cada si
nemuritoarele frunze ale soarelui.
(razele de soare sunt frunze vesnic vii)
si din aceasta cauza
iarba s-a incins asa de mult incat
descult nu ai putea inainta.

Spre valea umbrelor ma-ndrept si eu
fript de sete
(de iubire)
spre a devenii si eu o frunza
cu care pamantul sa se-ngrase.

Ii consolez pe toti, cum pot,
numai mie nu stiu ce sa-mi spun
cand raman singur.

Cineva mi-a taiat drumurile,
cu barda,
in mii de bucati
si le-a reunit apoi haotic.

Ratacitor printre cuvinte
ma simt ca o fiara
cu suspin domestic.

Merg inspre nord din reflex.