Vezi, e toamnă multă... Vara s-a dus, si n-am primit nici un răspuns întrebărilor pe care le-am tăcut strasnic. Nu mai am curajul ce mă făcea să alerg dor în poarta inimii tale. Împietresc. Mă bat valurile gândurilor tale risipite...si astept, ti-am mai spus, întoarcerea delfinilor vorbitori...ei stiu povestea iubirii noastre imposibile ... A mai căzut o frunză, o stea, s-a mai rotit o galaxie în Univers ... ne-am mai amăgit cu mutenia ultimului vers ... si-am lăsat iubirea noastră parcă în dar - altora ... Priveste-i cât sunt de frumos i... Se iubesc cu iubirea noastră .. .îsi soptesc soapte de dor folosind cuvintele ce ni se păreau atunc i... oho-ho ... atunci, numai ale noastre ... Ai văzut? Aveam dreptate când îti spuneam că o asemenea iubire poate potoli si setea altora de iubire ? Uită-te în jurul tău, mie mi se pare că toti îndrăgostitii lumii ne sunt copii fidele ... Poate că sunt ...
Am să--ti mai scriu...deocamdată cerul deschide ochi albastri în toată înnourarea asta plângăcioasă ... si mă alintă o rază de soare ... E fantastic să poti da si să poti primi iubire...Ti-am spus că am îngerii mei păzitori...Tu, vezi-ti de toate problemele esentiale...eu mai rămân să mă topesc în culorile toamnei ce parcă îmi vorbesc tot despre iubire...iubirea noastră, a lor, a tuturor si mai ales despre iubirea ta ce-a umplut Universul.
Ariette Pescărus
26 septembrie 2000