Atunci când noi ne-am cunoscut
Nici nu mai știu ce am făcut,
Dar când mâna ta a cuprins-o pe a mea
A apărut ceva nou: scânteia.

Acea scânteie ce-mi lumina noaptea lungă
Acea scânteie ce tristețea mi-o alungă,
O scânteie ce un foc mare a aprins
Un foc...un foc ce-apoi s-a stins.

Și-a rămas doar jarul, fumegând ușor
Când, unui înger ce plange sus pe-un nor,
Îi cade o lacrimă din colțul ochiului
Ce stinge tot...ultima urmă a focului.

Cenușă e tot ce-a mai rămas acum
Cenușă...și-o inimă făcută scrum.
O amintire frumoasă, și totuși urâtă
O iubire-adevarată...o iubire pierdută.