Candva pe-o goala stanca, tanara Lorelei
Fermeca fara stire pescarii prinsi in larg
Zambind nepasatoare, ca pe un colt de Rai
Cand vasele pe valuri in murmur lung se sparg.

Imbatranise muza, acum parea un inger
Exilat pe o stanca in al marii suspin
Ce zi de zi-n amurguri sub purpuriul cer
Isi indruga povestea pe-o frunza de pelin.

Iar timpul ii sculptase adanci crevase-n frunte
Vocea sa mladioasa, e-o tainuita boala
Curgand pe inserate din pletele carunte
In cupa ruginita de sub a stancii poala.

Cantecul sau lugubru suna precum pe mare
Vuieste iarna vantul manat de zei barbari,
Sau toamna cand pe valuri sclipirile de soare
Se frang in plangeri surde si in esente tari...