Peste intinsul ars de seceta,
Trece pasarea mortii.
Cu ciocul de fier si tipat strident,
Aduna ce-a mai ramas din oameni:
Ura, dispret, necunoastere.
Vantul ce s-a starnit,
Ucide ultima picatura de viata
Oamenii par niste morti vii
Ce se sfasie intre ei, scrasnind.
Dar peste toate, dintr-o dat’
Intr-un colt de lume,
Se aude un glas
Mama isi cheama copilul pe nume:
Iubire, speranta, viitor.