m-am indoit de dragostea voastra
caci, cat un por,
am refuzat sa iubesc:

ceva in mine ma chema
spre copacii pictati de voi
dar refuzam sa cred posibila
caderea in prea-purul sentiment
a mea, a omului de argila...

de ce fals am gandit totdeauna?
de ce am refuzat sa iubesc,
sa cant celorlalti aceeasi aripa cantata mie?

iarta-ma, prieten al meu
caci tie ti-am adus nedreptatea
drept suvenir din calatoriile mele
spre luminare -
eu nu am inteles!

prin mine am trecut neatins
si foc de sentiment am ocolit
in ne-iubirea ne-iubirii mele...