Am invatat singura să vâslesc
Prin tăcerea albastră a mării,
Păsări cu ochi ficși mă insoțesc
Și caravele monstruoase ale uitării.

Când ajung pe câte o insulă cântătoare
Mă dezbrac de lumini și de slavă,
Îmi lepăd memoria, aripile
Și mă ascund sub o floare bolnavă.

Din amintirile pe care le-am uitat
Mi-am făcut zăpezi să ma acopere după moarte,
De sub floarea bolnavă mă ridic, mă scutur de nea
Și plec mai departe.

Și mai cade o secundă de pe mine
Ca un păduche ucis de ger,
Toate se destramă, eu merg inainte,
Mai e mult oare până la cer?