Replică la textul
"Tors de femeie, bărbatul", scris de Filip


Pământul citește în șoaptă,
stelelor căzătoare,
povești despre tinerețea fără bătrânețe
și viața fără de moarte
a lumii.
Scăpat din cornul lunii
întunericul se pierde, fir cu fir,
în brațele reginei nopții.
Anacronică,
tristețea mea curgătoare
se căznește să iasă din strânsoarea pleoapelor
iar eu,
înnebunită în așteptarea trăirilor
mă ghemuiesc între terminațiile buimace
ale capilarelor.
Semnătura dinților tăi pe sâni,
indescifrabilă,
zvâcnește aiurea, fără nici o metrică,
deodată cu inima,
redefinind allegro presupusele cicatrice.

E liniște!
Doar între noi, un praf de lume
se leagănă străveziu
pe o pânză de păianjen,
(și fiindcă ea
nu se rupea ...)
tu,
acel niciodată
pe care îl bănuiesc de a fi mereu azi,
îmi șoptești cuminte jumătăți de dorințe
și apoi, cu înverșunare,
mă ceri întreagă.




17 iunie 2003