Câteodată
îmi doresc să mă lepăd de mine
ca de o piele uscată,
uitată pe covor, să zicem,
șopârla noastră e probabil moartă
de sete
sau poate fără un picior,
nici florile nu mai râd atât de strident
ca altădată. Deși
nu mai sunt așa
vehement, totuși
nu,
nu mai vreau să fiu
eu.
Nu
am să zbor
niciodată,
dar nici n-am să mor
împărțit - la zero,
ca să dea cu eroare
sau cu infinit -
între toate drumurile nebătute
încă.

Dar nu tot timpul.