Vântul mi-a spus cândva că lumea e departe
De ce-ar putea să scrie cineva-ntr-o carte;
Tot el m-a lămurit că niciodată nu e bine
Să faci un lucru rău,dacă mai ai şi ruşine;

Marea,la rândul ei,mi-a spus să nu cred ce-mi spune vântul
Că ştie ea că el răstălmăceşte tot cuvântul
Şi că şi ei îi face el mereu pe față riduri,
Iar când e furios,dă peste tot cu capu-n ziduri;

Pământul mi-a şoptit că el ce duce lumea toată-n spate
S-a săturat să rabde mii de ani de atâta nedreptate
Şi că s-ar scutura,zburlindu-se puțin spre lume,
Dacă-ar fi sigur ce din rele-ar face bune…

Focul mi-a zis că e sătul să ardă doar în sus
Şi că ar vrea să-asculte toți ce ar avea de spus:
Că nu-i corect să fie maltratat de extinctoare
Şi ca să fie slugă-n veci la domnul Soare!

Eterul mi s-a plâns în taină numai mie
Că e uitat în vechi tratate de filosofie,
Şi că nu mai e mult să fie mort cu zile
Dacă e-ntruna poluat de fum şi automobile…

Materia întreagă e nemulțumită că nu are
În zilele de azi prea multă căutare
Şi că,atunci când nu e jos pe pâine-ntinsă,
Este constant de spirit şi de rațiune-nvinsă,

Când tot şi toate mi se adresează mie,
Ba că-s constrânse,ba că-s în colivie,
Strigai la ele:Ce să vă fac eu?
Rugați-vă la Bunul Dumnezeu…!!!