Nu e nimic împrejur. Între linii de text,
Stă un zero micuț, încearcă un pretext.
Dar un unu îl chinuie și nu îi dă pace
Și râde de el, se crede prea mare și zace.
Azi e unul, mâine e altul, tot zero și unu,
Întregile linii sunt goale, fără de luciu.
Din zero în unu și din unu în zero
O mie de biți așezați grijuliu în vreo
Formă fără de margine sau de sens
O poezie se pierde în locul imens!
Și poate cândva, cineva își va îndrepta
Ochii spre ea, privind-o în pagină
Din doar zero și unu va pricepe ceva!
Va putea înțelege ce-a gândit o mașină!