In parc,pe masa rotunda
Era o limba de ceas
In rugaciune implora timpul
Nu te urni!
Asa tinea de secole muschii incordati ai erorii temporale

A fost sa fie ora mea fixa
Slobozindu-l de nemurire in tancul nepriceperii de mine
Caci mai inainte toate se intelegeau pe ele insele
De departe
Tipam ,urlam secundei fixe de fericire
Si-i vedeam coatele dezacordandu-se
Din echilibru scotand limba ceasului la mine
Si ochii albastri miopi,de portelan chinezesc
Umectati de privirea mea tasnind surazatoare
Dintr-o seringa de uimire
Ploaie cu soare

N-a mai fost multa liniste
Sunau arcuri destinse o simfonie
Umerii orarului s-au rupt
Lepadand ochelarii
De pe trupul fetei sale ude
Si sarutai sanii ochilor sidefii
Cu buze mereu impare,mereu una in plus