E toamnă și frunze aurite valsează pe stradă,
Oameni de toamnă se mișcă agale fără o țintă precisă,
Orașul e trist și parcă totul se pregătește de toamnă.
Numai eu am uitat deschisă fereastra,
Și de undeva din depărtare pătrunde în casă o notă,
Apoi alta,
Ce e asta?
Cineva cântă o sonată,
Note grave, note grele,
Pătrund pe acea fereastră uitată,
A unui om uitat de soartă,
A unui om ce duce o existență efemeră.
Frunze răvășite, furtună de frunze,
Ce mătură totul,
Chiar și notele grave ale unui pian de toamnă,
Se pierd dilatate în spațiu
Și timp acele note de toamnă,
Fereastra o închid
Și ceea ce rămâne,
E imaginea mută a unui anotimp,
Prea bătrân dar în același timp prea viu,
Dar în notele acelea de toamnă,
Atât de armonios.