Priveai la stele cum cadeau si se-nfigeau adanc in ochii tai,
vedeai cum sufletul tipa si se urca pe lumi de soare,
se-nvesmanta cu suferinta verde si cu o mantie de tutun, un vis de apa
ce clocotea sub sanul tau si sub aripa vietii colorata in negrul cel mai pur.


Vroiai sa te ridici, sa zbori, dar lanturile ruginite de-atata suferinta pareau mai grele
decat durerea ce sa zbatea zadarnic sa paraseasca trupul tau scaldat in roua umana,
timpul parea ca sta,respira, ca mai apoi sa curga pe langa o cascada de vise moarte
care se impreunasera cu viata si formau in etern un adevar absolut.


Un inger batea grabit din aripi deasupra capului tau si astepta minunea care va urma
fiindca nici el nu banuia ce avea sa se intample:
se nastea cineva sau mergea dincolo de nevazut vechiul om ?