Bate copita zilei în țeasta mea.
Stropi de sânge și creier
Inundă măduva iubirii tăvălită pe-un șezlong
Sub leneșele pipăituri ale copacilor.
Canalul soarbe molcom
Apa de ploaie
Injectată cu noroi, hârtii și mine.
O fată vâslește,
Barca smulge fiecare rid al apei
Ce-apoi se pierde în uitare.
Lipsește soarele,
(Doar ejaculația sa luminiscentă pătează ochii)
În pântecul ei – vă întrebați care ea? –
Pruncul își anunță formarea.
Și mirosul de popcorn amestecat cu branză
Și vată de zahăr
Și spuma din halbele de bere
Și scutecul murdar
Și fumul de țigară
Coboară,
Într-o formă sau alta,
ÃŽnspre trupul meu
din acest parc imaginar
prins în pumnul unei poezii scurte de vară.

(25-iulie-2003)