De cand mi-am luat
in bratele-mi mari destinul,
sunt altfel.
Altfel decat ce?
Decat mine ,sau
decat altcineva?
Nu mai conteaza,
numai ca ma cerne
si ma roade crud
gandul ca-mi apartin
si ca nu stiu sa ma mai fac
cu mine insumi.
Sunt suprasaturat de
propria-mi persoana;
vad pesimist,
aud intermitent injurii ,dar
parca nu sunt altceva decat ecou.

Nu stiu ce imi veni
sa-i cer destinului
sa-mi mai ramana-n brate.
Dar,oare,ce ar fi sa il eliberez
sa plece nu-stiu-unde,
departe de planeta
si sa alerg sa-l caut fara de oprire...