Pamantul a explodat. Toti plutim in spatiu.
Oamenii sunt agitati, speriati si mult prea ingroziti
Incat fiecare cauta cate un meteorit
Sa-si construieasca o planeta, sa simta ceva sub picioare.
Eu stau si privesc... cata frumusete!
Sunt calma, prea calma poate.
Pe alocuri se mai vede cate un suflet impacat
Care la fel ca mine sta, priveste sau mai bine zis admira.
Am inceput si eu sa dau din maini, sa ma misc
E minunat! Plutesc, nu mi-e frica de cadere
Zbor, si ma las prada lipsei gravitatiei...
Si eu caut ceva...dar nu o bucata din ce a fost odata
Pamant,
Ci o raza de lumina care sa-mi arda sufletul,
Un miros primavaratec, care sa ma ameteasca pana la lesin,
O atingere fierbinte care sa-mi taie rasuflarea,
Fara
O imagine care ar dezamagi asteptarile
Doar o lacrima purificatoare a unui ocean de suferinte,
O soapta misterioasa ce ar putea sa ma faca sa tremur;
Ideal
Al sufletelor singure, parasite de destin
Ce inca mai cred in ingeri si in puterea mistuitoare
A durerilor sufletesti.
De-as gasi ce caut inaintea lor! Alerg...
Dar ma izbeste haosul, ma izbesc oamenii
Care deja si-au pierdut speranta si, ca niste pacatosi
Ce s-au nascut, renunta... ce fericiti suntem noi cei care
Inca mai cautam, inundati de speranta.
Pacat ca ei nu ne cred... se vor cai pentru asta,
Vor muri curand si vor vedea.