Azi am mai făcut un pas. Încă știu de ce – sau poate încă știu să uit. Viața mai are acea consistență veselă, deșirată. Ce contează – iluzie sau somn cu ochii deschiși – ceva m-a purtat mai departe. Încă un pas. Uneori, reușesc să găsesc explicații frumoase: jocul secund, vârsta de nisip a cercurilor lui Pitagora, revelația coerenței absurde a seminței născând altă trecătoare sămânță … Alteori, când intri în reflux, toate astea dispar. Ca și cum ar trăi în trupul tău, nutrindu-se cu ființa ta. Ca și cum ai fi peștele pe care se sprijină scoarța pământului.

Uneori, visez că scriu versuri despre toate astea.

Alteori, chiar le scriu.