Viață

Mă privește albul din stânca foșnirii,
Mă sărută uitarea pe tâmplele nopții,
Doar eu bântui minutul cu iarba grăirii
Și plutesc lângă steaua ce-și spânzură colții.

Îmi citește lumina o soartă pe urme,
Se lipește un trup în bătaia simțirii
Însă visul de-a fi…ar putea să mă curme
Și-aș rămâne cenușa din vraja pețirii,

Iar de toate acestea numi-se-vor viață,
Voi petrece ucis într-un ghem de cuvinte…
Pân' ce lacrimi de ochii pierduți se dezvață,
Până crucea de cer își aduce aminte.