O liniște pustie mă cutremură și mă-nfioară
Și lacrimile par sa nu mai curgă-n felul lor
Încep sa se topească pe obraz ca prima oară
Și incep să inteleg si viața atunci cand mor.

Mă-nțeapă spinii trandafirilor galbeni,
Iar inima își scutură petalele
Încep să înțeleg de ce nu-mi semeni
Și cât de puerile sunt motivele.

Durerea bucuriei mele am întâlnit-o chiar in tine
Și-atunci s-a rupt din suflet creanga mea de măr
Și-am încercat mereu sa mă ascund în mine
Dar asta mă făcea mai mult să sufăr.

Privesc acum cu ochii mei de gheață
La curcubeul de după ploaia ochilor tăi,
La ce se ascunde după a ta nevinovată față
Și la judecata oamenilor răi.