Câteodată plouă.
Nu există lacrimi suficiente
în cer
pentru începuturi.
Cad șiruri de cuvinte
prin noi,
își fac drum printre pași obosiți
prinzându-i între coperți.
Ne rătăcim acolo, între ele,
idei ce-și inventează mâini
pentru a se putea dărui.
Orizontul se află acolo,
dincolo de sălile de așteptare
cărora nimeni nu le-a construit uși.

Câteodată ninge.
Nu există ninsori suficiente
în cer
pentru a sculpta casă gândurilor
ce se zbat încă
între coperți de oameni-cărți.