Ocean aval de ani, visez numai a mea
Cu revărsări de pată o tară-n crom bizar,
Convalescentă-n purpuri, cu doliu fulgi de nea
Si să colind apatic acest tărâm mai rar

Cer jos, o nebunie, cu strigăte de ură,
Halucinate, grele, surpate de povară,
O lună aburindă, carnală si impură
Sterilă ca lasarea unui târziu de vară.

Mi-as rataci-n fiorduri, un pas atat de lent,
Afisând vasta mască de crudă nepasare
Sau mi-aș cresta o cută pe chipul insolent
Ce nici nu mai exaltă si nici nu mai tresare...