fusese o rochie albă, undeva pe vremea bunicii...ultima care se măritase
nepoata o îmbrăca în fiecare vineri,
în timp ce spăla vase pline de desene
cu oase
în fiecare duminică mergea la cimitir și lăsa cozonac iar
joia găsea farfuria plină cu desene;
nepoata avea o pasiune: le tăia și le prindea în pioneze
de rochie
și-n fiecare săptămână
bântuia prin sat rochia franjurată îmbrăcată cu o fată.