Pășea rar ținîndu-și echilibrul
pe șinele de fier.
Avea o energie inepuizabilă.
Nu gîndise niciodată să renunțe.
Credea că-și alese o cale fără sfîrșit.
Cît de naivă era Fericirea!
Adora mersul pe șine.
Totuși avea o scuză:
se născuse în gară.
Cît de fericită era Fericirea!
Rîdea atît de zgomotos
încît nu auzise semnalul
trenului din spate...

Acum o gloată așteaptă în gară.
Poate revine...