Stropi de piatră peste cripte
Înfioară noaptea nopții,
Miezul vechi de-nchipuire
Reînvie-n umbra morții

Fire veșnice de umbră
În crîmpeie de lumină,
Străvezii păreri de ceață
În firide se anină

Murmur mormîntal, sporadic
Vinete năluci speriate,
Totul pare vînt molatic
Tors din lacrime uscate

Liniște, tăcere... moarte,
Viața are firul rupt,
Stînca a-ncuiat în noapte
Cel din urmă zîmbet mut

Veșnicia se coboară
Sub o boltă de ruină,
Pe o umbră din ponoară
Plînge-un înger fără vină

Feerii apuse-n ceață,
Scintilații în eter,
Stele reci gonite-n noapte,
Semne vechi zidite-n cer

Totul plînge mut și tainic,
Lacrimi împietrite-n vînt,
Plînge piatra, plînge zborul
Gîndului înspre cuvînt.

Însă trist, tăcut își trece
Noaptea, ultimele umbre,
Pe coline-mbătrînite
Irizări se nasc plăpînde.

Tremurîndă și timidă
Prima rază a străpuns
Negrul nor al nopții hîde
Și atunci, primi răspuns

Din adîncuri bătrînite,
Din zăgazurile humii,
Mai presus de forța morții,
Mai presus de ura lumii

Învingînd tiranii cărnii,
Oarbe forțe din adînc,
Din tenebrele flămînde,
Dintre morți și din mormînt

Se-auzi întîi doar tainic,
Tot mai tare și apoi
Murmur fără de zăgazuri,
Tot mai mare, ca un roi,

Ca un zvon, ca o cîntare,
Ca un strigăt de izbîndă,
Ca o oaste, ca o mare
Înălțîndu-se crescîndă,

Imnul biruinței, falnic
Rupt din închisoarea humii,
Triumfînd peste zăgazuri,
Peste bocetele lumii

Și cu el spre înălțime,
Mai biruitor în soare,
Sfîntul Miel al Înnoirii
Ridicatu-S-a-n picioare

El, Stăpînul și Izvorul
Vieții, soarelui și milei,
Înfierînd puterea morții
Și ștergînd osînda vinei,

El, Biruitorul morții,
El, Nădejdea tuturora,
Cel ce zămislise astre
Și născuse aurora,

Strălucind ca și un fulger
Care biruie genunea
Și tenebrele și bezna
Care-acoperiră lumea

A descătușat din moarte
Sfinți ce-au fost și sfinți ce vin
Și-nălțat frumos și falnic
Îmbrăcat în strai de crin

A făcut de-atuncea parte
Tuturor un strai la fel
Care vor aici în noapte
Să trăiască pentru El...