O să țip ca la naștere, de ce nu?

Lumina se rupe în fâșii de culori,
curcubeie de suferințe,
zdrențe suave
pe trupurile mele uzate,
concave.

Am rămas la fel de tânăr,
pictat cu amintiri pe sub coaste,
razele scurmă în mine poteci de imagini,
portrete cu riduri albastre.
Și cum îmi zâmbesc...
marmură!
Marmură!
...murmură gura lor într-un ritm nebunesc.
Mă trezesc încă o dată și cum mă trezesc...
O să țip ca la naștere,
de ce nu?

Aprinde, lumina!

Fug iar în gol,
dau din umeri a zbor
și-mi crapă iar splina.
Marmură!
Picături de sudoare din somn mă ridică.

mi-e frică!

28.04.2004