strigă oaia-n cotul lumii
strigă oaia ciumăfaia
când uscată cum e claia
când aprinsă ca văpaia
behehu behe he ha

strigă oaia ca strigoaia
ea din lână tropăia
strigă oaia ca păstaia
timpurile-și fâlfâia
strigă oaia:
behehu behe he ha

și cu oaia lângă mine
nu mi-i frică zău drăguță
nici de țâța ta cernută
nici de buza ta lăută
ca m-a omorî den vreme
ori că m-a preface-n steme

scăpătăm cu toți in lume precum praful de pe cocină ne încrengăm și dăm false plase farse șterse drese ultime lese și o umbră o umbră ce mereu ne țese rogvaivi ca urina în bătaia soarelui marelui nu știm nimic altceva decât că undeva în cotul lumii strigă o oaie care pute așa cumva
behehu behe he ha