În acest cerc ce-mi înconjoară
tâmplele,
fixez centrul emoției mele-
ultimul refugiu împotriva
coerentelor rătăciri.
Pământ al făgăduinței
pentru cel exilat
de geometria spiritului.

Aici dintele zgârie sfera,
iar ochiul e prizonier într-o nișă.
Aici fulgerul
are ecouri albastre
și murmură mângâind
linia pietroasă a cărnii
și leandrul alb
ce mi se-așterne pe buze.

Nu-mi pasă de Marele Timp!
De bătăile Ceasului.
În piept îmi bat, minunate,
aurorele limpezi ale dorului meu.