Nopțile respiră prudent
iar ochiul roșu al zilei,
soarele, se lovește de ușa
din dos și se naște amețit.
Pendulăm în ceasuri mecanice
noi, jumătăți ale aceleiași bătăi
care îndeamnă spre "mai târziu"
și îți mai stăruie încă, pe obraz,
o lacrimă cu iz de mere verzi.
Sunetul ăsta e urma pașilor tăi
în caleidoscopul amintirilor
despre prezent, trecut și viitor.