Păpuși mînjite-n fel și chip, desfigurate,
infirme, chele, peticite-ori despuiate,
stau în mormane lîngă urșii mari de pluș,
roși, descusuți și fără nas de tuș,
fără un ochi, cu labe bandajate,
cu burta zdrențe, cu urechile tăiate,
alături de pisici
și de căței
mai mari, mai mici,
toți – vai de ei –
cu cozi și mustăți
pierdute-n festivități
sau amputate grijuliu
de vreun doctor ageamiu;
trenuri de tablă sau vapoare
nederaiate, nescufundate,
ci cu ciocanul certate
și-apoi călcate-n picioare;
mașini de gătit
care-au ruginit,
mingi găurite, dezumflate
sau pur și simplu sfîrtecate;
cărți mari cu poze decupate,
cu pete de ou, de gem și-alte bucate
- cărțile care ne-nvață de toate-
ciopîrțite,
jerpelite,
aruncate
de copii
în cimitirul cu jucării:
vor spune
povești cu zîne
și feți frumoși
urșilor zdrențăroși
și celorlalte păpuși
sau jucării schilodite;
dac-ar ști fetele izmenite
și băieții bătăuși
cum își pansează cățeii de pluș
rănile lor de catifea
cu basmele Ilenei Cosînzeana
sau cum se pornesc dintr-odată
să bată
inimile de mucava,
de plastic sau de tinichea
cînd începe povestea
și ele uită durerea,
se veselesc și sînt iarăși frumoase,
noi, bune, sănătoase,
de te și miri că au ajuns aici
în vechea groapă cu furnici.


Bietele jucării părăsite-
ar fi trăit
la nesfîrșit
dac-ar fi fost iubite!

©Elena Malec, București, 6 noiembrie 1981