Strivește josnic gâza încă vie
Infatuat de forța-i ce vibrează.
Pândește umbra, haita lui de pază,
Dar visul nu, de el nu vrea să știe.

În sânge curg dorințe și pulsează,
Vrea să se-nalțe demn din colivie,
Să își clădească-n trup împărăție,
Dar visul nu, în somn nu-l mai urmează.

În vorba lui nu-i loc de-mpotrivire
Și nu mai urcă șoapta până-n piept.
E timpul doar de cazne și robire,

De fruct necopt. Și-atunci ce să mai aștept ?
Ce lipsă de curaj, ce amăgire,
Căci visele ne aparțin de drept.