n-am să îți spun decât că marea
așa departe cum e ea
mă fură zilnic și mă plimbă
prin nori în buzunar la ea.

eu n-o cunosc și n-o asemui
decât c-un fel de amăgire
fumez trabuc dansând pe vulturi
și împărțindu-mă-n albine.

am o senzație ciudată
un fel de gând mai reținut
căci vara e în altă parte,
pe vremea când ne-am cunoscut.

mă plimb mai gol ca disperarea
printre livezile de linte
atunci când nu mă fură marea
așa cum mă fura-nainte
și cad...
senzația ciudată
revine ca un leit-motiv
cărarea-i un deșert albastru
c-un pic de mov definitiv

din frunze moarte lebăda-i destinul
căci te iubesc asemenea,
continuu.