Risipitor,
Ca fiul în lume plecat,
Dragul de dor
Se smulge
Tăcerilor albe.
El vrea să-l strigi
Și să-l plângi
Cu șiraguri în salbe
Crescute în inima-n care
Focul e jar mocnit
În asfințitul
Ce-ți doare
Nemărginirea crescută
În ochi de cocor.

Dragul de dor,
Născut din depărtări,
Din împărțiri
În tu
El,
Noi
Și voi,
Copil de suflet
Pentru orfane suflete
Pierite
În jocul răstignirii
Mute,
Pe cruci de patimi
Absolute.

Mi-e dor de drag,
Mi-e dor să râd
Să plâng
Și-apoi să cânt,
Și-n dansul nebunelor iele
Să fug cu dragul
Și cu dorul,
În albe nopți de Sânziene,
Spre ceruri
Deschise pe gene.

Mi-e dor de drag
Și dragul de dor
Mă culcă ușor…

…și totuși…

Și dragul…
Și dorul…
Pe mine mă dor!